Home » Politica

Guvernul pregăteşte un pachet legislativ cu măsuri suplimentare pentru combaterea evaziunii fiscale

17 May 2010 No Comment

Premierul Emil Boc a cerut ca până miercuri să fie pregătit un pachet legislativ cuprinzând măsuri suplimentare pentru combaterea evaziunii fiscale, astfel încât în şedinţa de guvern săptămânală acest pachet să fie discutat în primă lectură.

De asemenea, şeful Executivului a cerut să fie luate măsuri ferme de organizare pentru combaterea acestui fenomen şi să fie schimbate, „fără somaţie”, persoanele din structurile implicate în aceste acţiuni dacă nu aplică cu profesionalism măsurile convenite. „Cine nu aplică programul Guvernului, pleacă. Putem să avem toată voinţa politică din lume, la Bucureşti şi la masa Guvernului, de a diminua evaziunea fiscală, dacă dincolo de această sală, sau dincolo de ministerele pe care le conduceţi, sau de autorităţile pe care le reprezentaţi nu se întâmplă nimic în teren”.

Primul-ministru a reiterat importanţa diminuării evaziunii fiscale mai ales în contextul în care Guvernul trebuie să ia măsuri drastice de austeritate. „Nu poţi să le ceri oamenilor reduceri de salarii şi pensii şi, în acelaşi timp, să accepţi, în continuare, evaziunea fiscală. Evazioniştii nu plătesc pensii, statul plăteşte şi trebuie să plătească pensii. Iar dacă autorităţile statului nu-şi fac datoria, înseamnă că statul, în esenţă, este pus în pericol” a subliniat Emil Boc.

Premierul Boc a reamintit, de altfel, că aceste măsuri de diminuare a evaziunii fiscale sunt cuprinse şi în Acordul cu Fondul Monetar Internaţional. „Dar nu pentru că ne cere FMI avem nevoie de măsuri suplimentare de combatere a evaziunii fiscale, ci pentru că România şi românii ne-o cer. Iar, din acest punct de vedere, vreau să ştiţi că orice leu adus în plus din evaziune fiscală înseamnă bani în plus pentru infrastructură, pentru investiţii, pentru educaţie, pentru sănătate, pentru salarii şi pensii” a declarat şeful Guvernului.
În cadrul şedinţei, reprezentanţii ministerelor şi structurilor cu atribuţii în combaterea evaziunii fiscale au prezentat principalele direcţii de urmat pentru a reduce la minim pierderile aduse la bugetul de stat de fenomenul evaziunii fiscale.

La şedinţa Comitetului interministerial pentru combaterea evaziunii fiscale au participat miniştrii Vasile Blaga, Sebastian Vlădescu, Cătălin Predoiu, precum şi reprezentanţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Autorităţii Naţionale a Vămilor şi ai Parchetului General.

Leave your response!

Add your comment below, or trackback from your own site. You can also subscribe to these comments via RSS.

Be nice. Keep it clean. Stay on topic. No spam.

You can use these tags:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

This is a Gravatar-enabled weblog. To get your own globally-recognized-avatar, please register at Gravatar.